Parintele Arsenie Boca
Sfantul de la Sambata de Sus numit si Sfantul Ardealului
Avea doar putin peste 30 de ani si era deja slavit ca un sfant in viata. Mii de credinciosi asaltau Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus (Fagaras), unde Parintele Arsenie Boca era staret, pentru a-i cere cuvant de folos.
Vorba sa era apa vie pentru cei curati si bici pentru pacatosi. Cunostea oamenii dintr-o privire. Printesa Ileana a Romaniei il invita periodic la Castelul Bran sa tina conferinte inaltei societati. Predicile sale erau impletiri savante intre stiinta si teologie.
Ortodocsii, mai cu seama cei din Ardeal, cred ca Parintele Arsenie era vizionar si facea minuni.
CALUGARUL REVOLUTIONAR. Popularitatea Parintelui Arsenie Boca a pus pe jar regimul comunist. Calugarul care alterna tacerile prapastioase si cu vorbele memorabile putea declansa oricand o razmerita. In dosarul sau de urmarire informativa intocmit de Securitate scrie: "(...) Arsenie Boca are o influenta foarte mare asupra credinciosilor, practicand in masa misticismul religios. (...) Calugarul Arsenie Boca, cu ocazia marturisirilor ce le face diferitelor persoane, ii indeamna sa creada mai departe in Dumnezeu si sa duca lupta impotriva celor fara Dumnezeu, adica impotriva comunistilor".
Securitatea avea informatii ca Parintele Arsenie ii ajuta pe partizanii din Muntii Fagarasului, dar nu a reusit sa dovedeasca nimic. Autoritatile s-au mai calmat cand a fost mutat la Manastirea Prislop (Hateg). Dar multimea a inceput sa-l caute si acolo.
Parintele si-a vandut casa parinteasca, pentru a repara si imbunatati manastirea. In ianuarie 1951 a fost arestat pentru ca il adapostise un timp pe calugarul Leonida Plamadeala (astazi, IPS Mitropolit al Ardealului), care era condamnat in lipsa la sapte ani de inchisoare politica. Parintele Arsenie a fost condamnat la doi ani de inchisoare, pe care i-a executat, parte din ei la Canal.
MANASTIRE DESFIINTATA. Intors din inchisoare, Parintele Arsenie a continuat sa-si duca munca duhovniceasca si sa sprijine rezistenta anticomunista. Securitatea a recrutat informatori in manastire si printre cunoscutii sai. In noiembrie 1955 a fost arestat din nou, de aceasta data impreuna cu maica Zamfira, stareta de la Prislop. Dupa cateva luni, au fost amandoi eliberati, caci nu a fost gasita nici o proba contra lor. Nu a mai durat mult si, in 1959, comunistii au desfiintat Manastirea Prislop, considerata un posibil focar "contrarevolutionar", iar parintele si stareta au fost nevoiti sa se mute in Bucuresti. Sfintia Sa si-a ras barba si a lepadat rasa monahala, dar a continuat sa fie calugar in lume. Era prudent si isi batea joc de provocatorii Securitatii, care incercau sa-i afle opiniile politice. O parte din credinciosi au fost dezamagiti, inchipuindu-si ca parintele s-a casatorit si si-a pierdut astfel sfintenia. Cei mai intelepti insa au inteles tactica sa si au format in jurul lui un curent de rezistenta subterana. Din nefericire, Parintele Arsenie nu a mai fost lasat sa se intoarca in manastire. Sfintia Sa si-a castigat existenta pictand icoane si biserici, cu un har egal cu acela de duhovnic.
Minunile parintelui aflate de Securitate
Chiar si Securitatea comunista era convinsa ca acest om este unul cu insusiri exceptionale. Fapt pentru care l-a supravegheat pana a murit. In dosarul sau, codificat "Pictorul", exista un raport al Directiei Regionale Sibiu a Securitatii, in care se arata: "DRSS detine informatii ca dupa intoarcerea calugarului Arsenie Boca de la Canalul Dunare - Marea Neagra la Prislop, multi locuitori din comunele apropiate vin la el pentru a se vindeca de diferite boli".
In continuare, ofiterul de securitate povesteste cum "fata oloaga a padurarului Bucur din comuna Sugag" a inceput sa mearga dupa ce a vazut-o parintele Arsenie. De asemenea, Niculaie Chira, din Sasciori, si-a dus fata bolnava de tuberculoza la Parintele Arsenie pentru a o vindeca. Erau doar doua exemple date de Securitate.
CV Arsenie Boca
- 29 septembrie 1910, se naste in comuna Vata de Sus - Hunedoara, sub numele de Boca Zian Valeriu.
- 1933 - absolva Facultatea de Teologie din Sibiu.
- 1938 - licentiat al Academiei de Arte Frumoase din Bucuresti.
- 1939 - se calugareste, sub numele Arsenie, la Manastirea Brancoveanu din Sambata de Sus - Fagaras.
- 1941 - este hirotonit preot; devine staret la Manastirea Brancoveanu Devine cel mai cautat duhovnic din Ardeal.
- 1948 - este numit duhovnicul Manastirii de maici de la Prislop - Hateg.
- 1951 - este arestat pentru ca nu l-a denuntat pe un fugar condamnat politic, nimeni altul decat viitorul Mitropolit al Ardealului, IPS Antonie Plamadeala.
- 1953 - este eliberat din inchisoare.
- 1955-1956 - intemnitat din nou.
- 1959 - este silit sa se mute la Bucuresti, dupa ce Manastirea Prislop a fost desfiintata.
- Pana in 1967, lucreaza in atelierele de pictura ale Patriarhiei, apoi devine pictor particular de biserici.
- 22 noiembrie 1989 - moare la Sinaia.
Parintele Ilie Cleopa
Ingropat cu mainile
La 22 de kilometri de Targu Neamt, pe soseaua ce duce spre comuna Pipirig, in inima muntilor ascunsi sub codri se descopera in toata frumusetea ei solitara Manastirea Sihastria. De trei secole, paraul Secu ii scalda intrarea precum Iisus le-a spalat picioarele Apostolilor. Locasul sfant a dat credinciosilor un duhovnic, renumit pentru harul sau de a mantui sufletele enoriasilor: Cleopa Ilie.
50 de ani de preotie, sapte petrecuti in pustiu. 31 de volume scrise. Suflete mantuite. Sapte manastiri gospodarite. Parintele Cleopa este "unul dintre cei mai iscusiti duhovnici in a doua jumatate a secolului XX", scrie parintele Ioanichie Balan in cartea sa despre viata arhimandritului.
"Manca-v-ar Raiul! Eu sunt mosu' Putregai, mosu' Putregai, mosu' Putregai. Nici un bine n-am facut eu pe fata Pamantului. Dorm mult, mananc mult, un putregai. N-am nimica bun in mine, numai rautati." Asa zicea Parintele Cleopa cand venea vorba de el, pentru ca, spunea tot el, smerenia este cea mai importanta virtute la un calugar. Viata Parintelui Cleopa a fost povestita de ucenicul sau, parintele Ioanichie Balan, in 350 de pagini de carte, cu acelasi titlu.
Pruncul daruit Maicii Domnului
Constantin avea doua luni cand mama sa il trecu de trei ori pe sub icoana Maicii Domnului si il darui Sfintei Fecioare.
17 ani mai tarziu se hotaraste sa-si dedice viata lui Hristos si pleaca la Schitul Sihastria. Trei zile si trei nopti a stat la poarta manastirii ca sa fie primit. S-a rugat continuu, in timp ce lovea cu un bat in butucii dimprejur. Nici de mancare n-a primit. Asa a dovedit staretului ca are rabdare - conditie de capatai in viata de monah. Stana, oile, trairea in liniste si singuratate in munti i-au fost timp de sase ani scoala de calugarie si teologie. A fost uns in calugarie la 25 de ani si botezat Cleopa.
In 1941, un incendiu a cuprins chiliile manastirii. Monahul, care intre timp a fost numit staret, reface in cinci ani sfantul locas. Drept recunostinta, Patriarhul Romaniei a ridicat schitul la rang de manastire si pe monahul Cleopa la rang de arhimandrit. Mult har era in predicile parintelui. Pe cand cinstea pe Maica Domnului, la o intalnire duhovniceasca in Bucuresti, icoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu a inceput sa se clatine, timp de cateva minute, si sa cante ca o harpa. Cei prezenti plangeau si se inchinau. In 1947, fiind an de foamete, Parintele Cleopa a randuit sa se fiarba tot uleiul din magazie pentru a rezista peste iarna. Din neglijenta fratelui ce il supraveghea, uleiul s-a incins si a luat foc. Cleopa a ridicat cazanul de pe foc cu mainile goale si l-a scos in curte. Si-a ars mainile pentru a salva Sihastria.
Cinci ani in pustiu, de frica securistilor
Securitatea l-a anchetat cinci zile in 1948. Parintele a spus in timpul slujbei de Sfintii Constantin si Elena "sa dea Dumnezeu ca si conducatorii nostri de acum sa fie ca Sfintii Imparati, ca sa-i pomeneasca Biserica in veac". Comunistii i-au considerat vorbele insulta si l-au dus la Targu Neamt. A stat intr-un beci in care nu era decat un pat de ciment. Nu a primit apa sau hrana. Cand i-au dat pace, parintele s-a retras in munti, intr-un loc numit Piciorul Cucului, sase kilometri mai sus de manastire. Si-a facut un bordei din lemn si pamant si se ruga zi-noapte cerand ajutorul Domnului. Un calugar ii aducea hrana o data pe saptamana.
In 1949 a fost trimis de catre Mitropolia Moldovei la Manastirea Slatina, ca staret, pentru a organiza viata de obste. Dar n-a avut Parintele Cleopa decat doi ani de liniste: securistii au dat navala in viata duhovniceasca a manastirii. Parintele a fost dus la Falticeni si a fost interogat toata noaptea. "Dumneata sabotezi economia nationala si spui ca astazi este Sfantul Gheorghe, maine este Vasile si oamenii pun tapina jos si nu mai lucreaza", ii strigau comunistii la ancheta. Scapat din mainile lor se retrage din nou in pustiu, impreuna cu ucenicul sau, Arsenie Papacioc. S-au adapostit la o stana parasita, in muntii Stanisoarei. Straton, un bun crestin, le-a dus timp de doi ani alimente, o data pe luna. In 1959, comunistii se hotarasc sa lupte impotriva "propagandei religioase " si dau un decret prin care peste 4.000 de monahi sunt izgoniti din manastiri. Parintele Cleopa a fugit in pustiu pentru a doua oara.
Timp de doi ani s-a ascuns pe muntele Petru Voda: a copiat cartile sfinte pe radacinile brazilor si s-a rugat cate 10-15 ore pe zi. Urmatorii trei ani i-a petrecut cu un alt ucenic al sau, parintele Varsanufie, in padurile Pipirigului. In 1964, batranul Cleopa se intoarce la intaia sa dragoste duhovniceasca, Manastirea Sihastria. Zece ani mai tarziu pleaca in pelerinaj cu alti calugari la Mormantul Domnului, la Muntele Sinai si Athos.
Mormantul tamaduitor
Dupa ce a implinit 70 de ani, batranetea a inceput a se arata preotului Cleopa plina de boli. A fost operat de hernie, de piatra la rinichi si de tumoare vezicala. A suferit o operatie faciala din cauza unei infectii dentare. In ultimul an de viata nu mai putea merge decat sprijinit de ucenici.
In 1998, la 86 de ani, parintele si-a dat duhul in bratele lui Hristos. Timp de trei zile si trei nopti, intreaga manastire si credinciosii s-au rugat pentru odihna sufletului sau. Incinta manastirii, cerdacurile, drumul spre cimitir si locurile dimprejur devenisera neincapatoare. "Toti isi doreau sa se atinga pentru ultima oara de mana care impartise atatea binecuvantari", povesteste parintele Ioanichie.
Nimeni nu a aruncat macar o lopata de pamant pe sicriul Parintelui Cleopa. Credinciosii l-au invelit in tarana cu mainile, pana ce groapa a disparut. Pamantul, parte din trupul preotului, tamaduieste acum bolnavii ce il folosesc, povesteste o maicuta.
Arapi cu furci de foc
Parintele Cleopa refuza sa povesteasca credinciosilor despre intalnirile sale cu Necuratul de pe vremea cand a stat in pustiu. Spunea ca nu trebuie stiute. I-a marturisit insa parintelui Ioanichie o intamplare, pe care acesta a consemnat-o in cartea sa despre viata duhovnicului. "Odata, pe la miezul noptii, citeam rugaciunile. Deodata a inceput un zgomot puternic. Cand am deschis usa, am vazut o roata cat brazii si niste arapi imprejurul ei, cu furci de foc. Si a zis unul: "Acesta-i staretul Sihastriei! Bagati-l in roata!". Si imediat m-am trezit pe roata. Roata se invartea si ei asteptau cu furcile sa cad in ele. Strangand cu putere Acatistierul la piept, am strigat: "Dati-va la o parte ca am acte de la Maica Domnului!". Atunci n-am mai vazut nimic. M-am trezit in bordei."
Gospodar priceput
Parintele Cleopa era foarte priceput in gospodarirea unei manastiri, de aceea, de-a lungul anilor, Mitropolia l-a mai insarcinat cu oranduirea asezarilor de la Manastirile Putna, Moldovita, Rasna, Schiturile Sihla si Rarau. A scris 31 de volume teologice si morale. Nimeni nu iesea din chilia lui fara un cadou: o icoana, o carte, o cruciulita, cateva boabe de tamaie, bani pentru cei lipsiti si obisnuita binecuvantare. Un copil de 3 ani coboara pe aleea pietruita ce duce la biserica. Este insotit de bunicul sau, Constantin Soldanescu. "Vin de cel putin 30 de ani la Sihastria. Tocmai de la Falticeni. Un preot ca si Cleopa se naste o data la 1.000 de ani. Nu mai e om ca el, nu-l pot uita", spune si-si mangaie nepotul pe crestet.
CV Parintele Cleopa
Se naste in comuna Sulita, judetul Botosani. La 17 ani intra in obstea Schitului Sihastria. Devine staret al manastirii sapte ani mai tarziu. In 1949 preia pentru un deceniu staretia Manastirii Slatina. Persecutat de securitate, se izoleaza in munti pentru cinci ani. In 1945 este ridicat de catre patriarhul Romaniei la rang de arhimandrit. Moare la Sihastria, la 2 decembrie 1998.
SURSA:WWW.SUFLETORTODOX.RO
Parintele Arsenie Papacioc
Copilăria - “Eram eu mic, dar gandeam mai bătraneşte”
Părintele Arsenie, pe numele de botez Anghel, s-a născut in anul 1914, intr-o zi de mare praznic, la 15 august, praznicul Adormirii Maicii Domnului. S-a născut din părinții binecredincioşi,Vasile şi Stanca, in comuna Perieți, satul Misleanu, județul Ialomița. Tatăl, Vasile, era agent sanitar peste şase sate şi unul dintre principalii ctitori ai bisericii din sat. Numele de Papacioc i se trage de la tatăl bunicului, care a fost preot in Macedonia, in nordul Greciei. Şi pentru că era “popă” cu cioc, i s-a spus Papacioc, dar numele original era Albu.
Incă din copilărie Părintele Arsenie era foarte evlavios, fiind atras de bogăția spirituală a Bisericii. Părintele insuşi mărturiseşte: “Datorită educației din familie am conştientizat incă de mic prezența lui Dumnezeu langă noi. Şi asta mi-a ajutat enorm. Eram eu mic, dar gandeam mai bătraneşte. Mergeam la biserică, eram singur din familie care postea”.
Micul Anghel nu era un copil ca oricare, el se deosebea de ceilalți printr-un comportament smerit şi care nu căuta să iasă in evidență cu nimic, ba de cele mai multe ori cedand in fața lor. Părintele povesteşte cum intr-una din zile, copiii din satele vecine, care obişnuiau să sară la bătaie, l-au incolțit şi cu o crenguță de salcam cu ghimpi i-au insangerat picioarele. Cu toate că putea să profite de autoritatea tatălui său, micul Anghel nu s-a grăbit să-i parască pe rău-făcătorii lui. Şi-a zis intru sine că mai bine să rabde decat să se indreptățească, simțind, de la acea tanără varstă, că răzbunarea nu este plăcută lui Dumnezeu.
Talentul său de artist i se conturează incă de pe acum. Căci fiind in clasa I a şcolii primare, unde a luat premiul I, compune poezii şi invața meşteşugul sculpturii. Tot in şcoala primară este primit ca membru al revistei Vraja unde fratele său mai mare era redactor.
Pană la varsta de 20 de ani, tanărul Anghel practică diverse sporturi şi obține unele medalii la intrecerile interşcolare din Bucureşti, fiind primul la viteză şi al doilea la sărituri. Părintele mărturiseşte că mişcarea din tinerețe l-a ajutat foarte mult in viață, antrenandu-i spiritul vigilent şi o stare de prezență continuă pe care o recomanda tuturor. Renumit fiind pentru viteza sa la alergări, Anghel este poreclit Pantera blondă deoarece intr-un meci de fotbal, fiind in mare viteză, a sărit peste un jucător neputand să-l ocolească altfel.
Tinerețe legionară
După ce absolvă Şcoala de Arte şi Meserii din Bucureşti, pătruns de un puternic sentiment naționalist, inflăcăratul Anghel intră in Mişcare a Legionară, fiind captivat de personalitatea căpitanului Codreanu şi de mulți alți intelectuali mistici ai Mişcării. Doritor de luptă pentru frumusețea unui adevăr, in fruntea căruia se afla Arhanghelul Mihail, Părintele Arsenie se implică trup şi suflet in cadrul Mişcării Legionare, evidențiindu-se printr-un deosebit simț organizatoric şi calități de bun strateg. Este repede remarcat de Codreanu, căpitanul Mişcării, şi primeşte rang de instructor legionar. Adeseori cand era intrebat despre Mişcarea Legionară, Părintele Arsenie obişnuia să răspundă: “N-ai să pricepi, dar un lucru trebuie să ințelegi şi să te temi: patronul Mişcării Legionare este Arhanghelul Mihail şi i-am spus troparul: Unde umbrează darul tău, Mihaile Arhanghele, de acolo se goneşte toată lucrarea diavolului, că nu suferă să rămană langă lumina ta Lucifer, care a căzut din cer. De aceea ne rugăm ție: săgețile lui cele de foc indreptate cu vicleşug impotriva noastră, stinge-le prin mijlocirea ta, vrednicule de laudă, Mihaile Arhanghele”.
Răspunderea de roman il costă
După terminarea stagiului militar, Anghel pleacă la Braşov, şi se angajează la fabrica de armament Melaxa, unde maistru şef era chiar fratele său, Radu. Datorită activității sale legionare, in decembrie 1938 este arestat sub Carol al II-lea şi trimis in lagărul de la Miercurea Ciuc, unde era inchisă toată floarea intelectualității romaneşti. Este eliberat in 1940 şi participă la inlăturarea lui Carol al II-lea de la putere. Activează ca secretar al unui avocat in comuna Zărneşti din județul Braşov. Datorită darului său oratoric, neinfricatul Anghel ajunge degrabă simpatizat de locuitorii comunei care il şi aleg primar. “In trei zile am scos toți ungurii de acolo, asta am făcut in primul rand” “povesteşte Părintele Arsenie. “Revenise axa: Budapesta-Bucureşti-Zărneşti. Bineințeles că nu m-am jucat cu viața mea, dar aveam o răspundere de roman”.
Această răspundere de roman avea să-l coste insă enorm de mult pe acest tanăr innobilat cu calități creştineşti, capabil de un sacrificiu şi jertfă fără margini.
Arestat sub regimul Antonescu
In 1941, după rebeliunea inscenata de Antonescu şi germani, Părintele Arsenie este arestat din nou alături de toți ceilalți capi ai Mişcării Legionare. Este judecat de către Tribunalul Militar Braşov şi condamnat la şase ani de inchisoare. Aceşti şase ani avea să-i petreacă in inchisoarea Aiudului, unde ia contact cu mulți dintre trăitorii mistici ai Mişcării Legionare, alături de care a format un grup de rugăciune neincetată, ce avea puterea să coalizeze şi să imbărbăteze multe suflete prin calea credinței in Hristos. Aici ii incolțeşte in inimă dorința de curățire şi desăvarşire prin viața monahală, prin lepădarea tuturor celor lumeşti spre unirea cu prea frumosul mire Hristos. Avandu-l sfetnic in suferință şi prieten devotat pe Părintele Marcu de la Sihăstria (Costică Dumitrescu), zis Fachirul, tanărul Anghel avea să treacă prin inchisoare ca printr-o grădină a Raiului. Considerand monahismul ca cel mare lucru in creația lui Dumnezeu, mai presus chiar şi de tainele ingereşti, tanărul cu un nume de inger ardea de ravna de a intra in mănăstire.
Intră in viața monahală
“M-am făcut călugăr ca să mă iau la luptă cu Dumnezeu şi să-L birui”
Eliberat in septembrie 1946, fratele Anghel se hotărăşte să işi dedice viața Mantuitorului Iisus Hristos. Indrumat de un colportor care cunoștea toate mănăstirile, tanărul Anghel ajunge la metocul mănăstirii Frăsinei. “Bătranul Simeon, starețul Mănăstirii Frăsinei, mi-a zis: Nu te primesc, frate. Te văd că eşti nițel mai invățat şi nu te pot pune la boi. Şi atunci ce-o să zică frații: pe acesta il ții la cancelarie, iar pe noi ne pui la greu! Starețul a greşit in aprecierea lui, insă nici eu nu puteam să-i dovedesc nebunia mea pentru Hristos”.
De aici pleacă mai departe spre mănăstirea Cozia, unde este bine primit de frații de acolo. Este randuit paraclisier şi deprinde repede randuiala mănăstirească. Tot aici a sculptat şi uşile impărăteşti de la bolnița mănăstirii. Exersand ascultarea şi tăierea voii, Părintele se silea să dobandească virtuțile călugăreşti in desăvarşirea lor. “In mănăstire trebuie să ne tăiem voia liberă, spune Părintele, deci cu cine te lupți? Cu Creatorul voinței libere! Teoretic e uşor, dar practic?! Tot ce se spune despre om, că poate să se indumnezeiască prin har, eu am incercat şi am văzut cat se poate. A-ți tăia voia inseamnă să te pierzi in ceea ce ai fost ca personalitate in lume şi să te regăseşti in ceea ce este ingerul “de aceea ne numim cin ingeresc”.
Remarcat pentru calitățile sale intelectuale, fratele Anghel este numit profesor de educație civică la mănăstirea Turnu. Incă de la inceput, Părintele le-a anunțat elevilor subiectul pentru un an de zile: despre Hristos. După primul semestru au venit comuniştii la el să-i schimbe subiectul, indemnandu-l să predea materialismul şi doctrina comunistă. “Să predau ALRUS, adică pe dracul. Şi eu zic: Cum?Nu se poate! Toată viața mea am luptat impotriva dracului şi acum să colaborez?” Astfel, Părintele işi dă demisia din catedra de profesor chiar dacă starețul se impotrivea, obligandu-l să pactizeze cu regimul comunist.
De aici incepe un şir de prigoniri şi defăimări ale starețului la adresa fratelui Anghel. “Eram fericit, vă rog să mă credeți. Dar eram şi hotărat: Dacă mă dă afară mă duc in alta mănăstire, dar nu plec de voia mea!” Mănăstirea Cozia era aşezată pe o moşie de 300 de hectare şi se situa la 2 km de Caracal, in comuna Comanca. Acolo trimitea lunar cate un frate din mănăstire să supravegheze moşia şi muncitorii care o lucrau. Starețul, ca să scape de Anghel, l-a trimis la Comanca să ingrijească recolta. Fratele Anghel primeşte cu multă bucurie ascultarea şi pleacă spre Comanca. Aici avea să intampine multe lipsuri, greutăți şi neplăceri. Are parte insă şi de multe mangaieri şi bucurii duhovniceşti. Printre acestea se număra şi intamplarea cu capra. Părintele obişnuia să se roage in magazia plină cu grane. Iarnă geroasă şi lupii de afară au inspăimantat insă şi capra Părintelui, care țipa cu disperare să intre şi ea in magazie. “Nu puteam că erau boabe pe acolo pe jos şi trebuia să mă ocup de ea. Şi am băgat-o, am luat-o aşa de un corn şi de ureche şi am tras-o langă mine, să stea cuminte. N-am avut de lucru… am ingenuncheat-o pe genunchii dinainte, ca s-o imobilizez. Şi imi făceam rugăciunile. Cand m-am dus a doua zi, capra a venit şi s-a aşezat singură in genunchi ca randul trecut. Vă dați seama unde mă trimisese Gherman, starețul, la ce mare fericire?”
La Sihăstria
La Comanca este sesizat de Părintele Gherasim Iscu (cel care avea să fie martirizat in temnițele comuniste), starețul mănăstirii Tismana, care era uimit de faptul că o aşa personalitate ca Părintele Arsenie este ținută inchisă sub obroc, intr-un loc neştiut de nimeni. Este trimis de ascultare la schitul Cioclovina de langă Tismana, la 4 km in munte. Aici Părintele se ocupa cu albinăritul, dar ascultarea era destul de anevoioasă, deoarece stupii erau greu de păzit de urşi şi de lupi. “Luam tava noaptea, băteam şi fugeau urşii. Nu mă lăsam deloc: am făcut o grădiniță acolo şi udam grădina”. Lupii insă aveau să-l păzească pe Părintele Arsenie de o nouă arestare, deoarece, datorită lupilor, securiştii nu au putut trece să-l aresteze. Ajutat de Părintele Gherasim Iscu, fratele Anghel este chemat de mitropolitul Firmilian să predea ca profesor spiritual la seminarul din Craiova. Insă nu a apucat să indeplinească această ascultare, deoarece la presiunile Securității, mitropolitul Firmilian este silit să il indepărteze din seminar. Ajunge la mănăstirea Sihăstria, pentru a cere sfatul Părintelui Cleopa, la inceputul anului 1949. De teama Securității, alungat din orice mănăstire, prigonit de “frații” săi, aici părinții l-au primit cu bucurie şi l-au randuit bucătar. Dragostea şi mărimea de suflet a fratelui Anghel, i-au cucerit repede pe frații şi părinții obștii de la Sihăstria. Părintele işi aminteşte cu drag: “Ii intrebăm pe frați dacă le place mancarea, la care ei răspundeau: Nu ne place, frate Anghele, dar ne e drag de frăția ta”. Intre fratele Anghel şi Părintele Cleopa se leagă o stransă prietenie duhovnicească. Părintele Cleopa il avea la mare evlavie şi il punea adesea să predice sau chiar să ii țină locul in mănăstire, atunci cand Părintele era plecat sau dus cu oile.
Rugător aprins la mănăstirea Antim: Arsenie “omul lui Dumnezeu
Nu apucă insă să se bucure prea mult de liniştea de la Sihăstria, pentru că, datorită talentului său in desen şi sculptură, este chemat, spre sfarşitul anului 1949, la Institutul Biblic din Bucureşti, unde desena şi sculpta in miniatură. Era stabilit la Mănăstirea Antim, alături de mari duhovnici trăitori şi intelectuali, precum: Părintele Petroniu Tănase, Părintele Daniil Sandu Tudor, Părintele Benedict Ghiuş, Părintele Sofian Boghiu. Aici ii randuieşte Dumnezeu mănăstirea de metanie, chiar dacă el cu sufletul era tot la Sihăstria şi astfel este călugărit cu numele Arsenie (pe care l-au tras la sorți) de către Părintele Benedict, naş fiindu-i Părintele Petroniu. Părintele depune jurămantul monahal in ziua de 26 septembrie, la pomenirea Sf. Ioan Evanghelistul, Apostolul iubirii, față de care păstra o deosebită evlavie şi care avea să il ocrotească cu harul său de aici inainte. Se ştie că mai presus de toate, Părintele Arsenie prețuia virtutea iubirii şi propovăduia iubirea, cu inima sa caldă, pe tot pămantul acestei țări binecuvantate şi mult asuprite, prin lume şi prin mănăstiri, prin pustietăți, prin canale şi prin inchisori.
Aici, la Antim, participă la intrunirile mistice ale Rugului Aprins, alături de oameni de inaltă trăire, precum Vasile Voiculescu sau Părintele Stăniloae, intruniri duhovniceşti, care au atras mii de tineri studenți. Nu era insă intotdeauna de acord cu liderii acestei mişcări a Rugului Aprins. De pildă Părintele Arsenie nu era de acord cu prea multă teoretizare a rugăciunii inimii, şi in loc de manualul de rugăciune, care era Sbornicul, indica un metanier mai degrabă, punand accentul mai mult pe trăire decat pe teoretizare. “Prea multă vorbă despre rugăciunea inimii “le atrăgea smerit atenția Părintele. Rosteşte-o tainic şi taci. Asta e tot! Pentru ce trebuie să aştepți indicații? N-ai simțit nici pană acum că tu eşti omul lui Hristos”? Şi de atunci ii rămăsese porecla Arsenie, omul lui Dumnezeu!
Profesor spiritual la Seminarul de la Neamț, activitatea misionară de preot
Indeletnicindu-se cu sculptura in miniatură, Părintele Arsenie incepe să aibă probleme cu vederea. Acesta este de fapt şi un pretext de a cere ieşirea din eparhie şi revenirea la mănăstirea Sihăstria. Cererea i se aprobă şi revine astfel la mănăstirea lui de suflet, Sihăstria. După puțin timp, la insistențele şi recomandarea Părintelui Cleopa, este hirotonit diacon la mănăstirea Calamfideşti, langă Rădăuți şi exact la un an după călugărie, tot de praznicul Sf. Ioan Evanghelistul, pe 26 septembrie, este hirotonit intru preot la mănăstirea Agafton. Chiar dacă nu şi-a dorit preoția, ca unul ce iubea mai mult smerenia şi prefera să rămană un monah anonim, Părintele Arsenie prinde curaj sub ocrotirea marelui Apostol al iubirii şi se dedică trup şi suflet acestei vocații “preoția şi duhovnicia.
Harul său duhovnicesc şi pedagogic nu este lăsat in umbră şi este numit profesor spiritual la seminarul mănăstirii Neamț. Aici slujea zilnic Sfanta Liturghie şi se ocupa de educarea şi formarea tinerilor seminarişti, viitori preoți. Părintele povesteşte o intamplare miraculoasă petrecută in timpul unei Sfinte Liturghii, in care le explica elevilor proscomidia şi cum se săvarşesc Sfintele Taine. In timp ce le explică faptul că datorită necredinței preotului Sfintele Taine se pot transforma in carne şi sange şi care este randuiala canonică in astfel de situații, diaconul cu care slujea, era cuprins de indoială in privința celor relatate de Părinte. “Ce gandea diaconul cu care slujeam, că tocmai in momentul acela consuma Sfintele? Că n-o fi chiar aşa cum spune Părintele Arsenie! Şi s-a umplut gura de sange, carne in loc de paine, el a căzut jos şi potirul pe proscomidiar… Eu eram la un metru jumătate de uşa diaconească, pentru că era paraclisul mai mic. M-am intors şi l-am mustrat şi şi-au revenit in chipul painii şi al vinului… El s-a indoit, nu trăia prin credință. Dar pentru care motiv te pregăteşti pentru preoție”?
Egumen la mănăstirea Slatina
In 1950, la cererea Patriarhului Justinian, Părintele Cleopa este chemat să intemeieze o obşte monahală la mănăstirea Slatina de Suceava. Părintele Cleopa acceptă cu condiția să fie insoțit de prietenul şi sprijinul său de nădejde, Părintele Arsenie. Astfel Părintele Arsenie este numit egumen la mănăstirea Slatina, iar părintele Cleopa “stareț peste 120 de călugări. “Nu era mănăstire “mărturiseşte Părintele Arsenie “era o Academie! Cu teologi mari ca: Părintele Dosoftei, Inaltul Antonie, Părintele Gherontie, Părintele Emilian, mare duhovnic… Nu oameni cu titluri din acestea academice, nu ăştia sunt oamenii lui Dumnezeu”! In scurt timp mănăstirea Slatina ajunge mănăstirea cu cea mai renumită viață de obşte din țară, un model de viețuire duhovnicească, dragoste şi armonie, din care se inspirau toate celelalte mănăstiri.
Pe langă celelalte calități şi virtuți călugăreşti, smerenia, dragostea, nevoința, ascultarea, Părintele Arsenie era şi un neinfricat mărturisitor, luptător pentru dreptate şi adevăr. Iată un exemplu relevant, relatat de Părintele: “S-a ivit o neințelegere in timpul ăsta cat eram la Slatina cu Părintele Cleopa care era stareț, datorită amestecului cu intenții speculative ale exarhului locului… Fiind in altar, ne-am luat la ceartă “era o ceartă de duhovnici. Zic: Părinte Cleopa, de ce ai susținut aşa?
A intervenit Părintele Emilian: Dragostea indelung rabdă, se milostiveşte, nu se aprinde de manie…! Zic: Aşa este, dar se bucură numai de adevăr! Au rămas mirați cei care erau de față”.
In pustie, impreună cu Părintele Cleopa
Arzand de dragostea pentru Hristos şi de nevoințe mai inalte, Părintele Cleopa se retrage la pustie in munții Stanişoarei, de pe langă Slatina, nu insă fără prietenul său, Părintele Arsenie. Chiar dacă era “pustnic din intamplare”, aşa cum obişnuia să se smerească Părintele Arsenie, şi iubea mai mult viața de obşte, a dragostei de frați, decat pe cea aspră a pustiei, ține totuşi pasul alături de Părintele Cleopa in nevoințe şi singurătate. Despre experiența pustiei Părintele Arsenie consemnează: “N-am cedat, mi-a ajutat Maica Domnului, mi-am ținut poziția pustnicească. Pustia este un lucru de foarte mare laudă. Trebuie să ințelegem că rugăciunile unui pustnic ajută lumea enorm de mult. Nu există pustnicii valabile dacă nu ai toată lumea aşa cum este ea in inima ta! Eu nu eram in măsura unui pustnic… Trebuie să te duci ca un erou in pustie, după ce ai biruit lumea”.
Pustia il invața pe Părintele să ințeleagă glasul naturii şi mişcările ei, dar şi să fie exigent cu sine insuşi spre a face față luptei cu diavolul, care uneori se dă corp la corp in pustie. “In pustie, ne spune Părintele, problemele erau acestea: să-l poți ține la distanță pe diavol. Se atinge de tine dacă te are la mană cu ceva. Nu se poate rezista decat dacă te stăpaneşte o autentică smerenie. O smerită smerenie. Niciodată nu te vezi smerit. Smerenia este arta de a sta la locul tău. Şi aş putea să spun cu indrăzneală că: N-am fost in pustie! Atat numai că suportam rigoarea iernii care era grozavă, nu vedeai lumea, erai in pustie dar nu asta insemna pustia. Pustia inseamnă cu orice chip o stare de dincolo de ființa omenească, dincolo de socoteli omeneşti inalte, pentru că viața duhovnicească nu este o viață calculată, este o viață trăită fără cuvinte.
Presimte din nou arestarea
“Cine fuge de prigoană, fuge de Dumnezeu, spune Sf. Teodor Studitul. Biserica are nevoie de prigoane, pentru că te trezesc, te țin prezent şi in luptă”.
Fiind incă impreună cu Părintele Cleopa in pustie, sunt prinşi in pădure de o furtună puternică. Părintele Cleopa dormea sub un brad iar Părintele Arsenie sub alt brad, la distanță de circa 2 metri, cand un şarpe iese dimineața de sub culcuşul unde dormea Părintele Arsenie. La scurt timp după ce s-a ridicat, la sfatul Părintelui Cleopa, a trăsnit şi bradul, sfăramandu-se. “Am avut o presimțire că mă arestează. M-au arestat intr-adevăr”.
Căutat de 89 de ofițeri şi 3 camioane, Părintele este ridicat de la Slatina, chiar la terminarea slujbei de noapte, la care a slujit. “Iar eu le-am spus aşa: S-a cutremurat muntele şi a ieşit un şoarec! Puteați să-mi dați un telefon şi veneam singur. Ce vă trebuia teatrul ăsta?” Şi m-au dus la Miliția din Suceava.
O anchetă necruțătoare şi detenția cea mai cruntă
“Sunt sigur că ingerii din ceruri erau geloşi pe noi, pentru că ei nu au această suferință dincolo de firea noastră”
Dacă in pustie era nemulțumit că nu ajungea să Il cunoască şi să Il iubească pe Dumnezeu după cum ar fi vrut, simțindu-se lipsit de acea smerenie jertfitoare, după care mereu ravnea, temnița, cu toate torturile şi umilirile ei, avea să i-o ofere, după cum insuşi mărturisește: “In inchisoare, omul se apropie foarte mult de divinitate, pentru că oricine este ințepat, vrea să scoată ghimpele. Iar acolo instrumentul cu care putea fi scos ghimpele nu era decat Dumnezeu! La El apelam… Nimic nu te poate elibera decat conştiința ta că eşti pe cruce şi s-o accepți cat se poate mai mult… Desăvarşit “e mai greu… Numai Mantuitorul a acceptat-o desăvarşit”.
Anchetat in beciurile Securității de la Suceava, pe un motiv nefondat că “a scris mult”, i se fabrică un dosar din care să reiasă activitatea sa legionară din cadrul grupului Rugul Aprins. Legat la ochi toată noaptea, intr-o cameră in care abia mai incăpea, are bucuria sufletească insă să il intalnească in aceeaşi cameră de tortură pe Părintele Marcu Fachirul, prietenul său de la Sihăstria, pe care poate Părintele Arsenie l-a prețuit cel mai mult.
De la Suceava sunt transportați a doua zi, tot legați la ochi, tocmai la Bucureşti, unde se judecă procesul. Părintele nu se lasă cuprins de frică nici de data aceasta, ci mai mult, are puterea să ii infrunte eroic pe anchetatori: “Ancheta a durat 90 de zile şi a fost foarte nesuferită. Bătăi, ciocniri, mă trăgeau de barbă in tot felul... Pană la urmă s-a speriat şi anchetatorul. Era un căpitan foarte rău. Mi-a luat barba şi mi-a retezat-o la jumătate (Barba tot aşa era de lungă). Şi zic: “Ai să răspunzi de asta in fața lui Dumnezeu!” Ştiți ce mi-a zis? “Lasă că nu stă călugăria in barbă” Cand a vorbit vorba asta, zic: “N-ai vorbit dumneata, ci Duhul Sfant!”
A fost condamnat la 40 de ani muncă silnică, pentru a fi siguri că nu va mai fi eliberat şi de astă dată. Dar planurile lui Dumnezeu erau altele.
Temnița Aiudului “cerul pe pămant
Odată cu Părintele Arsenie, au mai fost arestați şi Părintele Stăniloae şi Vasile Voiculescu, față de care Părintele nutrea un mare respect şi căruia i-a fost şi duhovnic. Cea mai mare parte a Aiudului o petrece la Zarcă, unde erau inchişi in regim de exterminare cei mai puternici şi necompromişi dintre deținuți. Părintele insuşi socotește o minune faptul că a supraviețuit acestui regim de exterminare, in urma căruia mureau majoritatea. Dar nu numai că a supraviețuit, dar simțea celula cer, şi nicidecum durere. “Secretul ăsta era: prezența lui Dumnezeu continuă, ştiind pentru ce suferi. Asta ca o scuză materială, ca un autodialog, ca să zic aşa, dar lucrul acesta nu se raționaliza: trăiam pe Dumnezeu, eram in cer. Nu puteai face teatru acolo; in foc, nu poți să spui: mai aşa sau aşa; e foc, arzi pe toate părțile fără să te mistui. Sau te mistui incet, incet… Lucru foarte greu de ințeles şi de prezentat: simțeai că e un har foarte ascuns, care pălea sabia duşmanului, ceea ce m-a făcut să spun: “Dumnezeu dă formă clipelor istoriei!” Acesta era un semn pe care poate nu l-ar ințelege lumea. Descopereai frumusețea şi Dumnezeul din om, descopereai lucrurile acestea “simț de mare finețe, care există in om cand eşti prezent. Dacă nu eşti prezent, cazi, eşti vandut. Nu aveai ce să cedezi, nu ne jucam cu viața. Aici, la Aiud, nu se mai punea problema Mişcării Legionare, voiau să ne dărame complet din credința in Hristos. Acesta a fost obiectivul lor mai inalt decat celălalt”.
De aceea Părintele contracara tot cu rugăciunea, pentru că de ea se temeau cel mai tare. Este binecunoscut curajul Părintelui Arsenie atunci cand spovedea prin morse pe deținuți, cu o sfoară legată la gat in loc de epitrahil, sau cand săvarşea Sfanta Liturghie aproape zilnic: “Aveam o bărdică cu apă şi 300 grame de paine de orz. Considerăm bărdica drept potir şi treceam prin toate momentele Sfintei Liturghii. Pe urmă impărțeam painea aceea la deținuți şi le spuneam: Nu pot să spun că este Sfanta Impărtăşanie, fiindcă sunt destule elemente lipsă, dar că este mai mult decat anaforă v-o pot spune!”
Pentru aceste fapte Părintele era trimis des la răcitorul Aiudului. “In inchisori a fost un regim de exterminare, in primul rand cu o foame nemaiintalnită, eram uscați, aşchie. M-au băgat adesea la răcitor, unde era moarte sigură. Eram intr-o haină subțire şi ne băgau iarna; acolo era primejdie şi vara. Răcitorul era o celulă frigorifică, ciment peste tot, inaltă de cinci metri; nu aveai voie să stai jos; Noi nu aveam putere nici să suflăm”.
Incercand să vadă dacă este reeducat şi “vrednic” să fie eliberat, anchetatorul il intreabă:
- Vorbeşte-mi de existența lui Dumnezeu! “spune colonelul.
- Dumneavoastră, la varsta aceasta, imi puneți o intrebare de şcoala primară? Ochii cu care vedem, inima care ne ține-n viață şi care iubeşte sunt daruri omeneşti sau de la Dumnezeu? Acestea dovedesc existența lui Dumnezeu. Insuşi faptul că suferim aici şi incă mai trăim este un argument.
- Văzand că este infrant, a intrebat:
- Care este ultimul tău cuvant?
- Sunt gata să mor pentru ce spun!
- Luați-l de aici! Gata!
Eliberarea
După ce işi ispăşeşte in total 14 ani de inchisoare şi trece şi prin inchisorile de la Braşov şi Jilava, Părintele Arsenie est eliberat in 1964. Surghiunul nu este insă incheiat pentru Părintele Arsenie, deoarece este alungat din mănăstire in mănăstire.
“După ce am fost eliberat din inchisoare, nu eram primit de nicio mănăstire. Patriarhul Justinian mi-a sugerat ideea să merg la Cluj la parohie, unde erau posturi rămase vacante din perioada interbelică. Am slujit ca paroh doi ani de zile, la parohia Filia de Jos şi Filia de Sus. Am fost numit stareț la Mănăstirea Cheia din județul Prahova. După şase ani am fost transferat la Mănăstirea Căldăruşani, cu ascultarea de econom mare şi casier. De aici m-au mutat la Mănăstirea Dintr-un Lemn, cu ascultarea de preot slujitor şi duhovnic. Apoi am slujit la Mănăstirea Cernica un an şi jumătate, iar din anul 1976 am fost numit preot şi duhovnic la Schitul Sfanta Maria din Techirghiol”. Părintele Arsenie ajunge la mănăstirea Techirghiol datorită mai mult unor intrigi, deoarece sfinția sa ar fi urmat să fie stareț la mănăstirea Cernica. Dar ca un adevărat rob al lui Hristos, care a gustat binecuvantarea suferinței şi a prigoanei, Părintele acceptă cu toată inima ascultarea, ca din mana lui Dumnezeu.
Duhovnic la mănăstirea Techirghiol
Cei 35 de ani de ani petrecuți ca duhovnic la mănăstirea Techirghiol, mănăstire de maici, ii aduc Părintelui faima de Duhovnicul neamului de la Malul Mării. Slujind aproape zilnic mult iubita Sfantă Liturghie, la care a ravnit atat de mult in inchisoare, Părintele spovedea nu doar maicile din obştea mănăstirii, dar şi mulțimile de credincioşi care ii umpleau pragul chiliei, să primească binecuvantarea marelui duhovnic, purtător de har. Părintele ştia să se facă prietenul cel mai bun al penitentului, al celui care işi vărsa desagii păcatelor sub epitrahilul său. “Vine multă lume. Şi sunt singur, se destăinuia Părintele fraților săi de la Sihăstria. Vă inchipuiți, toată Dobrogea ne cercetează. Spovedesc incontinuu, cea mai obositoare ascultare a mea. Dar mă liniştesc cu gandul că Dumnezeu a hotărat aşa. N-are la cine să mai ceară Dumnezeu sprijin acum pentru lume decat de la noi”. Din binecunoscutele sale invățături pe care le impărtăşea credincioşilor care ii cereau cu sete sfatul, menționăm cateva, din temele preferate ale Părintelui:
Despre neam: “Trebuie să ştiți că un neam, ca şi o instituție, trăieşte prin cei care țaşnesc. Adică prin cei care luptă, care stau prezenți pe Cruce, fără să cedeze; asta este poziția ortodoxă, poziția Mantuitorului. Vă rog să mă credeți, sunt atat de optimist in inima mea in ceea ce priveşte invierea acestui neam, incat, de năvala asta din inima mea, nu mai pot ca să vorbesc! Pentru că este poporul care ştie să se jertfească sau mai bine zis, care numai in jertfă a trăit! Opinca asta romanească, să ştiți, asta, care a fost batjocorită de turcime, de austro- ungari şi de cați mai cați, a fost un popor care s-a născut in jertfă, şi in jertfă e şi acuma!…”
Despre Ecumenism: “Am spus-o de multe ori şi n-o spun numai eu. Eu nu spun decat ce am găsit la Sfinții Părinți: Cu diavolul nu se stă de vorbă! E o mare greşeală să intri in dialog cu diavolul. Papa se vrea “biruitorul comunismului”, dar de la Roma, nu de la Aiud! El e “biruitorul tuturor”, “lider”, nu ştiu ce. Asta a spus peste tot pe unde s-a dus. Şi părinte, ascultați-mă pe mine: Adevărul ortodox il roade! Prezența ortodoxă ii omoară! Nu le convine cu niciun chip! Mărturisirea noastră trebuie să constea in adevăr. Dacă iți zice cineva: intovărăşeşte- te cu mine! Să te gandeşti mai intai: Dar tu cine eşti?
Dacă te inchini ca mine ortodox, atunci sunt şi eu cu tine. Dar catolicii au schimbat crucea “că se temeau ca nu cumva să mai fie ceva din practica ortodoxă, că asta are o semnificație, crucea “toată inălțimea Tatălui, toată adancimea Fiului şi toată lățimea Sfantului Duh “aceasta este invocarea Sfintei Treimi. La catolici nu ştiu dacă mai fuge dracul de cruce. E limpede, asta nu este o problemă grea”.
Invățăturile Părintelui Arsenie despre ecumenism sunt foarte clar evidențiate in cartea sa “Singur Ortodoxia”, Editura Sophia, o carte care arată puterea mărturisitoare cu care era inzestrat Părintele Arsenie, asemenea marilor mărturisitori ai Bisericii din vechime.
Despre masonerie: “Monahul să combată, dacă se ivesc in calea lui francmasoneria, ereziile, ca pe nişte neavenite, ca pe nişte primejdii in locuirea lumii, ca pe nişte primejdii pentru invățătura creştină. Francmasonii, ateii, o serie intreagă de satanişti, ereticii in general trebuie combătuți cu orice chip, pentru că ei Il atacă pe Hristos. Spune un Sfant Părinte cu foarte mare dreptate: Dacă fratele tău iți scoate ochii, degeaba te superi. Dacă iți taie mana, degeaba te superi. Dar dacă Il atacă pe Hristos, manie-te tare! Trebuie atunci să-L apărăm pe Hristos cu manie”.
Trecerea la Domnul - “Să iubim bine, să iubim frumos, să iubim rana şi pe cel ce a făcut rana!”
Dumnezeu a dat să trăiască ani mulți pe pămant robului său, Arsenie, ca o incununare a celor suferite pentru Numele Lui, aici pe pămant, in neincetate prigoniri şi defăimări adeseori. Bolile insă incep să ii răpună trupul de neinvins pană acum. Nu l-au invins bătăile, torturile şi nici torționarii comunişti care voiau să il inghită precum fiarele, nu l-au invins nici fiarele pădurii şi nici fiarele politice, nu l-au biruit trădătorii şi defăimările fraților lui “pe toți i-a biruit şi poate şi pe Dumnezeu cu care s-a luptat duhovniceşte, după cum frumos şi artistic ilustra in metaforă Părintele lupta sa duhovnicească “pentru că ceasul său nu sosise. Dumnezeu singur, care a biruit moartea, i-a dăruit cununa Invierii, atunci cand misiunea sa pe acest pămant a luat sfarşit.
SURSA:WWW.ATITUDINI.RO
